Noapte de vară
Noaptea-ncet, ticnit se lasă -
Poezie, sau destin -
Luna urcă, somnoroasă, -
Vino, vin!
Este linişte, răcoare,
Codrul e de farmec plin -
Pe sub teii încă-n floare, -
Poezie, sau destin.
În suavele parfume
Poezie, sau destin -
Ori pe unde-ai fi în lume, -
Vino, vin!
Îngerii deasupra noastră
Vor cânta un imn divin -
Ah, ce clară noapte-albastră, -
Poezie, sau destin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu