Egloga destinului tragic
Poporul meu contemplativ
A fost belit în mod festiv,
Să ştie chiar de la-nceput
Pe mâna cui a încăput
Şi să n-aştepte ani mai buni
De la marmita cu minuni...
Că el, oricum, din post în post,
E învăţat s-o ducă prost
Şi hărăzit sa fie trist...
M-apucă plânsul, deci exist!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu