Eugen Frunza

Nu ne vom pierde
=============
Frunzele nu cad,
Frunzele nu pier.
frunzele se duc la culcare:
se vor odihni de freamat si vant.

Copacii nu mor,
copacii se intorc
somnului galben,somnului nins,
odihnei de prea mult verde.

Nu ne vom pierde nici noi,
nu ne vom pierde:
vom cobori in umbrele noastre
adinca,mai adinc,racorindu-ne
de cata arsita am fost.

Costache Ioanid (1912 - 1987)

Oricine iubeste o floare
==============

Oricine iubeste o floare

e-aproape de-un sacru mister.

Oricine se-opreste-n carare

s-asculte un glas de izvoare

e-aproape,

aproape de cer ...



Oricine iubeste seninul,

cind soarele urca-n eter,

oricine-si inalta suspinul,

cind licare-n mare rubinul,

e-aproape,

aproape de cer ...



Oricine pe muntii albastri

priveste granitul sever,

oricine pe cai de sihastri,

strabate paduri de jugastri,

e-aproape,

aproape de cer ...



Dar cine-a primit indurarea

din ranile blindului Miel,

acela e frate cu floare,

cu riul, cu muntii, cu marea,

si-oriunde il duce cararea,

tot cerul,

tot cerul e - n el...

http://www.youtube.com/watch?v=96JOTpJ0_GI

Ana Blandiana

Eu cred
======
Eu cred că suntem un popor vegetal,


De unde altfel liniştea

În care aşteptăm desfrunzirea?

De unde curajul

De-a ne da drumul pe toboganul somnului

Până aproape de moarte,

Cu siguranţa

Că vom mai fi în stare să ne naştem

Din nou?

Eu cred că suntem un popor vegetal-

Cine-a văzut vreodată

Un copac revoltându-se?
 

Ana Blandiana

Sufletul
======
Sufletul e ceva în noi


Care nu poate exista în afară.

De câte ori nu mi s-a întâmplat

Să descopăr

Suflete goale în iarbă trăgând să moară.

Le luam cu grijă în palmă,

Dar niciodată

Nu găseam destul de repede pe cineva

Să le primească în sine,

Simţeam căuşul palmei gol

Şi-un abur, neatins de frunze, trecea

Bănuitor prin trupul meu.

Sufletul se-adăposteşte în noi

De Dumnezeu?

Ana Blandiana

Iti aduci aminte plaja ?
==========
Îţi aduci aminte plaja


Acoperită cu cioburi amare

Pe care

Nu puteam merge desculţi?

Felul în care

Te uitai la mare

Şi spuneai că m-asculţi?

Îţi aminteşti

Pescăruşii isterici

Rotindu-se-n dangătul

Clopotelor unor nevăzute biserici

Cu hramuri de peşti,

Felul în care

Te îndepărtai alergând

Înspre mare

Şi-mi strigai că ai nevoie

De depărtare

Ca să mă priveşti?

Ninsoarea

Se stingea

Amestecată cu păsări

În apă,

Cu o aproape bucuroasă disperare

Priveam

Urmele tălpilor tale pe mare

Şi marea

Se-nchidea ca o pleoapă

Peste ochiul în care-aşteptam.

Alexandru Macedonski ( 1854-1920 )

Rondelul meu
==============
Când am fost ură am fost mare,


Dar, astăzi, cu desăvârşire

Sunt mare, căci mă simt iubire,

Sunt mare, căci mă simt uitare.



Eşti mare când n-ai îndurare,

Dar te ridici mai sus de fire

Când ţi-este inima iubire,

Când ţi-este sufletul iertare.



Ştiu: toate sunt o-ndurerare,

Prin viaţă trecem în neştire,

Dar mângâierea e-n iubire,

De-ar fi restriştea cât de mare,

Şi înălţarea e-n iertare.

ALECU DONICI (1806-1865)

Cainele latrand ( fragm)
================
 Am, am instinct de câine:


Să latru până mâine;

Vroi să răspund menirii de câine credincios.

Cei buni pe lângă mine pot trece-n bună pace,

Iar cei răi să se teamă! Eu am cu ei a face,

La ei dau furios...